Home »

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 ianuarie

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 ianuarie

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 ianuarie
 

Ortodoxe
Sf. Cuv. Macarie cel Mare şi Macarie Alexandrinul; Sf. Ier. Marcu, mitropolitul Efesului; Sf. Mc. Eufrasia

Greco-catolice
Sf. cuv. Macarie Egipteanul; Sf. aep. Arsenie

Romano-catolice
Ss. Marius şi Marta, soţi m.


Sfântul Cuviosul Macarie cel Mare, pomenit în calendarul creştin ortodox la 19 ianuarie, s-a născut în partea de nord a Egiptului, într-o familie creştină.

Tatăl Sfântului Macarie, Avraam, era preot şi împreună cu soţia sa, mama Sfântului Macarie, pe numele său Sara, duceau o viaţă pe deplin creştină, cu înfrânare şi cu post, cu rugăciunile şi cu privegherea, cu milosteniile şi cu primirea de străini şi cu multe alte fapte bune.

Tânărul Macarie a fost căsătorit, la dorinţa părinţilor săi, dar s-a întâmplat ca la câteva zile după nuntă, să moară atât soţia cât şi tatăl şi mama sa.

Sfântul Cuvios Macarie a părăsit atunci locurile natale şi s-a făcut monah. În urma unei întâmplări care i-a produs multă tulburare a decis să meargă în pustia "cea mai adâncă", în pustiul ce se numea Sketis.

Despre petrecerea sa în pustiu, există o serie de apoftegme, consemnate de Patericul egiptean, una dintre acestea relatează că se spunea despre avva Macarie egipteanul: "că suindu-se de la Schit şi ducând nişte coşniţe, ostenind, a şezut; şi s-a rugat, zicând: Dumnezeule, Tu ştii că nu mai pot! Şi îndată s-a aflat lângă râu". O altă notează că: "A zis avva Macarie: de ne vom aduce aminte de răutăţile ce ne fac oamenii, ridicăm puterea aducerii aminte de Dumnezeu. Iar de ne vom aduce aminte de răutăţile diavolilor vom fi nerăniţi".

Monah din prima generaţie a părinţilor retraşi în pustie, Cuviosul Macarie prezicea ucenicilor decăderea centrelor Nitria şi Sketis, atunci când acestea nu vor mai fi fost oaze de linişte: "Când veţi vedea că se zideşte chilie aproape de luncă, să ştiţi că aproape este pustiirea lui (Schitului); când veţi vedea copaci, să ştiţi că lângă uşi este; când veţi vedea copii, luaţi-vă cojoacele voastre şi fugiţi".

Sfântul Macarie a murit la o vârstă înaintată, în pustia sketică, înconjurat de ucenici.

Despre Sfântul Macarie Alexandrinul, pomenit în aceiaşi zi cu Sfântul Macarie cel Mare (Egipteanul), se spune că venea adeseori la acesta şi de multe ori umblau împreună prin pustie, pentru că aveau mare înţelegere între ei. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor", "Patericul egiptean").

AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Irina Andreea Cristea)

2019-01-19 05:30:00
AGERPRES

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!